Școala altfel 11-15 martie 2019
In perioada 11.03.2019-15.03.2019 in Grădinița noastră se va derula PROGRAMUL Școala Altfel care contribuie la dezvoltarea competențelor de invățare și a abilităților socio-emoționale in randul copiilor preșcolari.

Obiectivele și activitățile proiectate și derulate in cadrul Programului Școala Altfel sunt relaționate cu preocupările copiilor preșcolari și vor veni in completarea experiențelor de invățare pe domenii experiențiale, amplificandu-le componenta de dezvoltare socio-emoțională și legătura cu viața de zi cu zi.

Un Parteneriat veritabil și constructiv intre ŞCOALĂ şi FAMILIE este relaţia activă, de implicare reciprocă, este bucuria şi tristeţea, este succesul şi eşecul, este un cumul de emoții care ne copleșesc, este dimineața și seara, doua repere temporale care ne conturează activitatea. Din această simbioză pe care dorim să o pefectăm continuu obținem rezultatul - o taină pe care incercam să o descifrăm şi apoi să o modelam neincetat - COPILUL.

Ne-am dori să fiți alaturi de noi in toate experiențele de invățare pe care le propunem copiilor, să consolidam parteneriatul pe care toți părinții și l-au asumat, să modelam cele mai nobile suflete, cele mai sănătoase trupuri dar mai ales personalități armoniose, capabile să răspundă cerințelor timpului, societății in care trăiesc dar mai ales să simtă și să impartă bucurie.

Planificare Scoala Altfel 2018-2019

 
Ultimele stiri
Școala altfel 11-15 martie 2019
In perioada 11.03.2019-15.03.2019 in Grădinița noastră se va derula PROGRAMUL Școala Altfel care contribuie la dezvoltarea competențelor de invățare și a abilităților socio-emoționale in randul copiilor preșcolari. Obiectivele și activitățile proiectate și ...
Vacanță - 24 decembrie 2018 - 11 ianuarie 2019
In perioada 24 decembrie 2018 - 11 ianuarie 2019 copiii sunt in vacanță. Vă așteptam pe 14 ianuarie cu avizul epidemiologic de la medicul de familie. ...
Urări Crăciun 2018
Dragi părinți, Personalul didactic, nedidactic și auxiliar vă urează un Crăciun binecuvantat, plin de pace, seninătate și bucurie. Iubirea pruncului Isus să inunde familiile dumneavoastră. Crăciun fericit! ...
Toamnă plină de armonie și culoare
"Fiecare om trebuie să iși găsească timp, să se așeze și să privească căderea frunzelor.” (Elizabeth Lawrence). Intr-adevăr, toamna ne imbie mereu cu o armonie specifică, cu o pace și o liniște pe care doar o frunză ne-o poate transmite, in căderea ei. ...
Vacanță - 29 octombrie - 2 noiembrie 2018
Dragi părinți, am inceput anul cu multe, multe noutăți, mai ales pentru cei mai mici dintre noi. Timpul s-a scurs repejor așa că o mini-vacanță este bine venită. Vă anunțăm că in săptămana 29 octombrie - 2 noiembrie 2018, grădinița va fi inchisă iar copi ...